Prezintă-te în 2-3 fraze.
Sunt Gabriela Clipaciuc, studentă in ultimul an la Universitatea Bucuresti, membru al organizaţiilor studenţeşti TeamWork şi ASCOR.

Care este primul lucru pe care trebuie sa îl ştim despre confesiunea ta?
Grea întrebare! Poate faptul că e confesiunea cu cel mai mare număr de adepţi din ţara noastră.

Care e cea mai importantă învăţătură transmisă de biserica din care provii?           
Că  un creştin practicant trebuie sa aibă iubire faţă de Dumnezeu şi de aproape.

Care e atitudinea confesiunii din care faci parte faţă de celelalte confesiuni?
Biserica ortodoxă tolerează cultul catolic, dar respinge ecumenismul. Celelalte culte sunt văzute ca deviante de la credinţa dreaptă (orto = drept), dar se promovează rugaciunea pentru toţi, incluzând şi pe cei care fac parte din alte culte.

Ce ai vrea să schimbi în cadrul confesiunii?
Nu aş vrea să schimb nimic, mi-aş dori însă ca persoanele aparţinînd bisericii ortodoxe sa fie mai senine, mai iubitoare.

Numeşte un lucru, o trasatură pe care o cunoşti şi o apreciezi la o altă confesiune.
Respectarea cu stricteţe a poruncilor divine (în cultul adventist de ziua a şaptea).

Numeşte un lucru, o trăsătură pe care o dezaprobi la o altă confesiune.
Neglijarea Sfintelor Taine (în cultul penticostal).

Există vreo prejudecată în rândul celorlalţi legată de confesiunea ta?
Nu ştiu.