informaţii utile


Aşezământul şi centrul social “Patriarhul Iustinian Marina” funcţionează din  2002 şi are drept obiectiv sprijinirea copiilor din familii defavorizate şi protecţia victimelor violenţei domestice. 

 

Există în incintă şi un centru de zi unde, aproximativ 40 de copii proveniţi din familii sărace mănâncă, îşi fac lecţiile şi se joacă până când părinţii se reîntorc de la muncă.

 

Totalul sumei alocate în 2003 activităţilor sociale la Aşezământul social “Patriarhul Iustinian Marina” a fost în valoare de 770 milioane de lei. O parte din aceşti bani reprezintă profitul obţinut de Agenţia de Turism a Patriarhiei.

  

Centrul face parte din Asociaţia Diaconia care a fost înfiinţată în 1999 cu un rol “caritabil, religios-social, cultural-educativ” potrivit articolului 4 din Statut şi acţionează sub administraţia Patriarhiei Române. Prin acest proiect se reliefează activitatea misionară şi socială a Bisericii Ortodoxe Române.

  

Patrimoniul Asociaţiei Diaconia a fost constituit iniţial de către Patriarhia Romană. Acum se lucrează în colaborare cu sponsori şi colaboratori, dar şi cu Primăria Bucureşti. Pe lângă Aşezământul social “Iustinian Marina”, Asociaţia Diaconia mai cuprinde Centrul de servicii şi Magazinul de cărţi şi obiecte bisericeşti şi Biroul de Pelerinaj.

Cum promovaţi pelerinajele organizate de Agenţia Patriarhiei?

Le promovăm atât prin mijloacele media proprii – TV TRINITAS, RADIO TRINITAS şi ZIARUL LUMINA, prin parohiile din Bucureşti, dar şi prin intermediul tuturor celor care au participat la pelerinajele noastre şi au dus “vestea cea bună” şi altora.

  

De unde a plecat ideea şi care a fost primul pelerinaj organizat de agenţie?

Am început în anul 1999 cu un Pelerinaj în Israel, cel mai sfânt loc de pe pământ, şi am plecat de la dorinţa multor credincioşi de a merge în Israel însoţiţi de persoane calificate în domeniul religios, care să le descopere tainele acelor locuri.

  

Câţi oameni (angajaţi, colaboratori) sunt implicaţi în acest proiect?

Am început în 1999 cu două persoane, acum suntem opt.

  

Câte persoane apelează la serviciile dvs. pe an pentru pelerinaje externe şi interne? 

În anul 2007, peste 4000 de persoane au luat parte la pelerinajele noastre interne şi peste 500 la cele externe.

  

Pe site-ul www.pelerinaj.ro  spuneţi că profitul obţinut pleacă spre activităţi sociale de ajutorare.  Care este profitul şi cine mai exact beneficiază de el? 

Profitul este diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile pelerinajului. Aceste sume se duc către un aşezământ social “Iustinian Marina” care adăposteşte mame şi copii abuzaţi în familie. De asemenea există în incintă şi un centru de zi unde, aproximativ 40 de copii proveniţi din familii sărace mănâncă, îşi fac lecţiile şi se joacă până când părinţii se reîntorc de la muncă. Aşadar această acţiune de pelerinaj se împleteşte cu activitatea socială, caracteristică proprie numai Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române.

 

Aşezământul social “Iustinian Marina” este susţinut financiar în totalitate de Agenţia Patriarhiei? Dacă nu, care este procentul, cifra aproximativă din totalul cheltuielilor pe care agenţia îl acoperă? 

Acesta funcţionează şi prin proiecte derulate cu Primăria sau alte organisme internaţionale. Nu ştiu care este procentul pe care-l acoperă Agenţia. Cât ar fi el de mic, reuşeşte să schimbe ideea de a face turism pentru îmbogăţirea patronilor şi să aducă în faţă problemele sociale ale românilor. 

  

Care este media de vârstă a participanţilor la astfel de vacanţe?

Grupurile sunt eterogene, de la copii de 10 ani, până la vârstnici de 85-90 ani.

  

Câte pelerinaje interne şi externe organizaţi pe an?

Peste 100 pe plan intern şi peste 30 pe plan extern.

  

Ce îşi propune Agenţia prin programul “Discover România”?

Îşi propune să descopere o altfel de Românie, o Românie ortodoxă care are multe de arătat şi demonstrat chiar şi în ipostază de ţară intrată în comunitatea europeană. Noi românii avem o individualitate care trebuie să devină ţinta celorlalţi şi în nici un caz să fie un impediment al conlucrării cu celelalte ţări europene. Mă refer la tradiţie (credinţă, civilizaţie, artă) şi aceasta este tema programului Discover România.

  

Câţi turişti străini aţi reuşit să atrageţi prin acest program în ultimul an şi din care ţări?

Am avut grupuri din Italia şi  Franţa şi avem contacte acum cu grupuri din Olanda şi Egipt. Cred că în jur de 50 de persoane au vizitat România prin noi.

  

Cum au dat ei de această agenţie? Sunt români stabiliţi în străinătate?

Unii dintre aceştia sunt români stabiliţi în străinătate. Alţii au intrat pe internet şi au descoperit site-ul nostru. O a treia categorie au aflat de existenţa noastră prin prietenii şi rudele aflate în ţară. 

      

Povestiţi-mi, vă rog, ceva surprinzător/notabil din unul dintre pelerinaje.

Faptul că, deşi grupurile de pelerini sunt eterogene, atât ca vârstă cât şi ca apartenenţă la credinţă, totuşi aceştia se comportă ca un unic organism. Cel credincios îşi manifestă credinţa sa, iar cel mai puţin credincios învaţă de la acesta. Mai mult, aproape în orice pelerinaj, categoriile sociale se desfiinţează. Inginerul stă lângă muncitor, doctorul lângă ţăran şi comunică foarte uşor şi fără probleme. De ce? Pentru că, în fiecare pelerinaj, Hristos este cel care îi uneşte şi îi determină să meargă împreună pe calea credinţei. Nu ştiu dacă această stare se regăseşte într-o excursie însă.   

  

Ce pondere ocupă turismul religios ca importantă între celelalte tipuri de turism?

 O pondere mică, deoarece momentan nu sunt multe birouri sau agenţii de specialitate. Agenţiile de turism însă, au descoperit potenţialul şi încearcă să introducă în programele lor şi obiective cu specific religios. Sincer, din punct de vedere spiritual, mi se pare o mare păcăleală.  

  

Ce planuri de viitor aveţi? Extindeţi proiectul?

Vrem să ne extinem, să încercăm să descoperim şi altora din frumuseţile ţării noastre. De asemenea, pentru credincioşii din România, vrem să creem alte programe pentru pelerinajele interne şi externe, astfel încât, portofoliul nostru să fie în continuă creştere. Nu ne războim cu nici o agenţie de turism. Mi se pare că, atunci când ştii unde ţi-e locul e cel mai bine pentru toţi.  

  

V-aţi gândit să colaboraţi cu agenţiile Mitropoliei Moldovei şi/sau a Olteniei? 

Am colaborat şi cu siguranţă că vor exista şi pe viitor relaţii cu aceste Centre de Pelerinaj.

  

  

  

  Pr. Cătălin Niculescu

  Directorul Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române 

 

Interviul de mai sus face parte dintr-un grupaj de materiale despre turismul religios, grupaj pe care il gasesti aici.

 

VESTITORUL BESERICESC
gazetă religioasă şi morală
Sâmbătă, No. 1, 7 ianuarie 1839.
Această foae împreună cu o jumătate coală in octavo
ese odată pe săptămână
Sâmbăta.
Prenumeraţia se face în Bucureşti la D: secretarul canţelariii sf. Mitropolii.
La D: Inspectorul Seminarului; şi la D: Iosif Romanov.
Iar în judeţe la C. Otcârmuiri: şi la D: D: profesori publici.
Preţul prenumeranţii pentru amândouă foile este
 un galben împărătesc pe an.
Formatul este 4 o, cu opt pagini fiecare număr.

Acesta este titlul primei publicaţii religioase din România, aparută la Buzău.

sursa: un articlo ce va fi publicat in curand in revista de Istorie e Presei Romane.

În România avem la ora actuală peste 18 000 lăcaşuri de cult, potrivit unui raport al Ministerului Culturii şi Cultelor care însă oferă doar date parţiale. 

Clujul este judeţul cu cele mai multe astfel de locuri, 832, şi este  urmat de Bihor cu 699 şi Bacău cu 664. Alte şase judeţe au peste 600 de lăcaşuri: Arad, Iaşi, Neamţ, Suceava, Timiş, Hunedoara. Numărul 500 este atins şi depăşit de judeţele: Argeş, Alba, Prahova, Maramureş, Buzău, Vaslui şi Mureş. Restul de 25 de judeţe au între 482 şi 70 de lăcaşuri de cult, ultimul număr aparţinând judeţului Tulcea. Bucureştiul are 304 lăcaşuri.   

judetul Cluj

Suprafata: 6.674 km2
Populatie: 703.269 locuitori, din care, in mediul urban: 472.650 locuitori, in mediul rural: 230.619 locuitori 
 

judetul  Bacau

Suprafata: 6.621 km2
Populatie: 708.751 locuitori, din care, in mediul urban: 327.419 locuitori, in mediul rural: 381.332 locuitori
 

judetul Bihor

Suprafata: 7.544 km2
Populatie: 600.223 locuitori, din care, in mediul urban: 287.398 locuitori, in mediul rural: 312.825 locuitori
 

Bucuresti

Suprafata: 228 km2
Populatie: 1.921.751 locuitori, din care, in mediul urban: 1.921.751 locuitori, in mediul rural: 0 locuitori 
 

judetul Tulcea

Suprafata: 8.499 km2
Populatie: 258.639 locuitori, din care, in mediul urban: 123.556 locuitori, in mediul rural: 135.083 locuitori

Surse:

http://www.culte.ro/LacasuriCult.aspx

http://www.util21.ro/util21/judete-Romania-informatii.htm

  

           Baza de date a evidenţei lăcaşurilor de cult cuprinde 18260 de locaţii. Această bază de date a fost realizată în perioada 2002-2005, în urma unui proiect demarat de Ministerul Culturii si Cultelor, care nu a fost încă finalizat

                                                                       Lăcaşuri de cult din România

12.800 70,10% ortodox
1.130 6,19% romano-catolic
960 5,26% reformat
1.276 6,99% baptist
779 4,27% adventist de ziua şaptea
510 2,79% evanghelic
170 0,93% ortodox de rit vechi
93 0,51% mozaic
80 0,44% musulman
253 1,39% greco-catolic
141 0,77% unitarian
63 0,35% Martorii lui Iehova
5 0,03% armeano-gregorian

Neasteptat (nu stiu de ce)! Sunt mai multe lăcaşuri baptiste decât catolice.

 Sursa: www.culte.ro

Arhiepiscopia Romano-Catolica Alba Iuliahttp://www.hhrf.org/gyrke
Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din Americahttp://www.roea.org
Arhiepiscopia Ortodoxa Romana in America si Canadahttp://www.romarch.org
Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucurestihttp://www.arcb.ro
Arhiepiscopia Tomisuluihttp://www.arhiepiscopia.tomrad.ro
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujuluihttp://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org
Biserica Baptistahttp://www.baptistnet.ro
Biserica Romana Unita cu Romahttp://www.greek-catholic.ro/main
Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-Catolica)http://www.bru.ro
Biserica Adventistahttp://www.adventist.ro

Biserica Evanghelica C.A. Bucurestihttp://www.blueprint.ro/evkb
Biserica Evanghelică C.A. Sibiuhttp://www.evang.ro
Biserica Penticostalăhttp://www.penticostal.org
Biserica Unitarianahttp://www.unitarius.ro
Camera Deputatilorhttp://www.cdep.ro
Centrul Diecezan pentru Pastoratia Tinerilor Bucurestihttp://www.tic.ro
Eparhia Reformata Clujhttp://www.reformatus.ro
Episcopia Dunarii de Joshttp://www.rls.roknet.ro
Episcopia Sloboziei si Calarasilorhttp://www.sf-esc.ro
Episcopia Argesuluihttp://www.episcopiaargesului.go.ro

Episcopia Caransebeşuluihttp://www.episcopia-caransebesului.go.ro
Episcopia Romano-Catolica Iasihttp://www.ercis.ro
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romaniahttp://www.romanianjewish.org
Institutul Ecumenic Iasihttp://www.institutulecumenic.ro
Institutul Teologic Protestant Clujhttp://proteo.cj.edu.ro
Institutul Teologic Romano-Catolic Iasihttp://www.itrc.tuiasi.ro
Mitropolia Banatuluihttp://www.mitropolia-banatului.home.ro
Mitropolia Moldovei si Bucovineihttp://www.mmb.ro

Mitropolia Oltenieihttp://www.m-ol.ro
Mitropolia Ortodoxa Romana pentru Europa Occidentala si Meridionalahttp://www.mitropolia-paris.ro
Mitropolia Ortodoxa Romana pentru Germania si Europa Centralahttp://www.mitropolia-ro.de
Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romanehttp://www.patriarhia.ro
Sfantul Scaunhttp://www.vatican.va
Universitatea Emanuel Oradeahttp://www.emanuel.ro/Emanuel/Home.htm

  sursa: www.culte.ro

Pagina Următoare »